Vergică Ştetea, de 40 de ani, a fost arestat în nenumărate rânduri atât în ţară, cât şi în străinătate, ca urmare a repetatelor infracţiuni comise în ultimi 15 ani. De cele mai multe ori, acuzaţiile oamenilor legii, străini sau români sunt legate de clonarea de carduri, cu ajutorul cărora membrii acestora copiau pinurile cardurilor unor persoane fizice. Apoi cu instrumente de plată clonate ridicau din ATM-uri sume consistente de bani din care îşi asigurau un trai luxos. Vergică Ştetea este cunoscut în Drobeta Turnu Severin ca fiind posesorul unora dintre cele mai luxoase autoturisme de producţie germană. Bărbatul împreună cu alte două persoane au fost ridicaţi ieri de ofiţerii BCCO Mehedinţi, aduşi la sediul DIICOT şi apoi transferaţi la Piteşti. Aici vor fi cercetaţi în acest ultim dosar în care, alături de un grup format în total de 50 de persoane, ar fi obţinut venituri ilicite de aproximativ 200.000 de euro. Membrii grupurilor au achiziţionat produse de la diferite societăţi comerciale din SUA, Sri Lanka, Filipine, Cambodgia, Tunisia şi Marea Britanie. Dacă până nu demult ridicau direct sume de bani, acum, cu ajutorul cardurilor clonate în România, fie ridicau bani, fie folosindu-se de aceste instrumente de plată false cumpărau produse de lux de la magazine din ţările amintite, deoarece sperau că astfel vor reuşi să-şi piardă urma. Ancheta a durat aproape doi ani.


