Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat două acte normative ale căror obiective sunt prevenirea, combaterea și interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar din România.
„Măsurile adoptate trebuie să fie începutul unui alt mod de a gândi educația. Cred sincer că școala trebuie să fie spațiul care oferă fiecărui copil, indiferent de rasă, etnie, sex sau condiție socială, șansa unei dezvoltări armonioase. În acest sens am adoptat un plan de măsuri coerent, care vine cu obiective clare de îmbunătățire a cadrului legislativ privind desegregarea şcolară”, a declarant ministrul Educației, Mircea Dumitru.


