Primării cu ambulanțe

- Advertisement -

Primăriile a două comune din județul Gorj le-ar putea oferi un nou serviciu pentru localnicii bolnavi. Aceștia pot fi duși la spital cu ambulanțele primăriilor! Este vorba de localnicii din Runcu și Dragotești. În prezent, Serviciul Județean de Ambulanță are trei salvări pe care nu le mai folosesc din cauză că sunt învechite. Managerul unității, Dan Vâlceanu, vrea să organizeze o nouă licitație.

Cei doi primari s-au gândit să vină în ajutorul localnicilor. Edilii au purtat deja, discuții cu managerul  Serviciului Județean de Ambulanță, pentru a achiziționa câte o salvare, pe care unitatea nu o mai folosește.

Managerul Ambulanței, Dan Vâlceanu, a purtat discuții cu cei doi edili. Însă, rămâne de văzut dacă autospecialele vor putea fi date în folosință gratis sau contracost.

Cele trei salvări parcate în curtea Ambulanței au mai fost scose de două ori la licitație, însă, cumpărătorii au stat departe, din cauza prețurilor ridicate.

Articole recente