Concediu fără plată pentru nesupunere

- Advertisement -

Au fost trimiși în concediu fără plată pentru că mama lor a refuzat să accepte umilința conducerii Carierei Alunu din cadrul EMC Berbești. Patru persoane, rude apropiate, au primit decizia de intrare în concediu fără plată pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28 ianuarie, pentru că mama acestora nu ajunge la un acord cu conducerea unității în legătură cu un teren. În urmă cu două zile, cei patru au primit adresă din partea carierei prin care li se comunică faptul că pot revenii la serviciu. Din cauza întreruperii activității, cei patru vor avea de suferit întreg anul 2013. Legal acest lucru nu este posibil, explică specialiștii ITM Gorj. Răspunsurile reprezentanților carierei Alunu sunt sfidătoare.

Ilie Răvaș, împreuna cu soția, cumnata și fratele său s-au angajat la cariera Alunu în urma cedării unor terenuri exploatării miniere. Omul lucrează ca lăcătuș mecanic din 1995 la cariera Alunu. Nu a avut niciodată abateri și nu a fost sancționat în cei aproape 20 de ani de muncă. Pe 28 ianuarie cei patru au primit adrese din partea conducerii carierei  că pentru o perioadă de 30 de zile se află în concediu fără plată. Explicația primită i-a lăsat fără cuvinte.

Concediul fără plată nu există decât la cererea angajatului, explică atât specialiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, cât și liderul de sindicat de la Alunu, Ilie Păunescu, care nu are cunoștință despre o situață de acest gen în cariera Alunu.

Acesta din urmă pare să sufere de amnezie în primă fază, după care treptat îi revine memoria, iar numele de Răvaș începe să-i spună ceva.

Dacă liderul de sindicat dă asigurări că la Alunu nu a existat un asemenea abuz, directorul carierei Nicolae Dican știe bine despre ce este vorba, dar consideră nedeontologic să dezvăluie și motivul pentru care s-a comis abuzul.

Inexplicabil, în urmă cu două zile cei patru au fost rechemați la serviciu.

Cu toate acestea însă, Ilie Răvaș, soția, fratele și cumnata sa nu vor mai avea aceleași drepturi ca ceilalți angajați ai Complexului Energetic Oltenia în anul 2013, susține liderul de sindicat Ilie Păunescu.

Cei patru au sesizat  Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea cu privire la aceste abuzuri și sunt deciși să depună și acțiune în instanță față de măsura conducerii Carierei Alunu.

Articole recente