Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia din cadrul termocentralei Rovinari, amenință conducerea CEO cu instanța. Acesta a depus mai multe sesizări, prin care acuză conducerea complexului de faptul că nu a respectat Contractul Colectiv de Muncă de la Rovinari și a recurs la reducerea sporului pentru sâmbetele lucrate.
Mitrescu a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, sucursala Rovinari, și Complexul Energetic Oltenia. Acesta cere restituirea diferenței de bani celor 5000 de angajați de la Termocantrala Rovinari, care în lunile decembrie 2012 și ianuarie, anul acesta, au primit doar 75% spor pentru sâmbetele lucrate, deși, conform Contractului Colectiv de Muncă, valabil la Rovinari, acest spor se acorda în cuantum de 100%.
Mitrescu a declarat că va încerca resuperarea banilor pe cale amiabilă, însă, dacă nu va găsi înțelegere la conducerea CEO, va acționa complexul în instanță.
Cel mai probabil același lucru se va întâmpla și la celelalte trei sucursale ale Complexului Energetic Oltenia. Asta deoarece și la aceste unități în lunile decembrie și ianuarie sporul s-a acordat diminuat, deși în contractele individuale de muncă era prevăzut un spor de 100%.


