A găsit un portofel plin cu bani

- Advertisement -

Un polițist local, aflat în timpul liber, a găsit un portofel plin cu bani, dar și cu alte documente, într-un parc din municipiu.

„Un polițist local din cadrul Serviciului Circulație Rutieră a găsit, în data de 17.11.2016, un portofel cu bani și documente. Aflat în afara serviciului, agentul a observat portmoneul în Parcul Tudor Vladimirescu din Municipiul Târgu Jiu. Ținând cont de principiile care guvernează conduita funcționarului public și anume cinstea și corectitudinea, polițistul local a rămas în zonă, în eventualitatea în care proprietarul bunurilor se întorcea în locul respectiv. Între, timp, a fost anunțat Dispeceratul instituției pentru a proceda mai departe la identificarea proprietarului și invitarea acestuia la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu pentru a-i fi înmânate bunurile pierdute. Imediat, la fața locului, a ajuns și persoana care și-a pierdut portofelul. Este vorba despre un bărbat din municipiul Târgu Jiu care susține că i-a căzut portmoneul din buzunar, fără să își dea seama. Bărbatul deținea la momentul pierderii bunurilor, o sumă importantă de bani, carduri bancare, permisul de conducere, actul de identitate și cardul de sănătate.”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Locală din Târgu Jiu.

Articole recente