Deținuții se specializează în informatică

- Advertisement -

Zece deținuți încarcerați la Penitenciarul Târgu Jiu se specializează în utilizarea calculatorului. Unitatea beneficiază de finanțare printr-un program european, iar la finalul cursurilor, deținuții se vor alege cu o diplomă. Ei speră ca după eliberare să își găsească mai ușor un loc de muncă.

Dacă pentru cei mai mulți dintre noi calculatorul e un obiect nelipsit din viața de zi cu zi, nu același lucru se poate spune și despre deținuți. Mulți dintre ei nu au avut timp în libertate să lucreze cu un computer pentru că au fost ocupați cu infracțiunile. Cei 10 deținuți înscriși la cursul organizat de Penitenciar vor acum să recupereze și speră ca după eliberare chiar să lucreze în domeniul IT.

La absolvire, deținuții primesc o diplomă care certifică faptul că știu să utilizeze calculatorul.

Datorită succesului de care s-a bucurat cursul printre deținuți, cadrele penitenciarului vor să mai califice încă trei serii a câte zece persoane private de libertate.

Articole recente