- Advertisement -
După un lung șir de proteste și negocieri eșuate, la balcoanele Parlamentului s-au auzit strigătele de victorie ale membrilor Sanitas. Corecțiile privind inechitățile din sistemul de sănătate și asistență socială și plata sporurilor la nivelul anului 2016 au primit votul favorabil în Camera Deputaților ca for decizional. Astfel, amendamentele Sanitas și TESA, au fost adoptate cu 184 de voturi pentru. De la ședință au lipsit însă parlamentarii Partidului Național Liberal. Mai mult, aceștia au declarat că vor contesta decizia la Curtea Constituțională.


