Se închid minele

- Advertisement -

Dacian Cioloş a declarat, la Petroşani, că deşi Guvernul a aprobat recent un memorandum privind închiderea a încă două unităţi miniere, Lonea şi Lupeni, aflate în administrarea Complexului Energetic Hunedoara, activitatea extractivă va continua în Valea Jiului, chiar dacă la nivel restrâns.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a inaugurat, vineri, la Petroşani, Unitatea de Asistenţă Tehnică, structură ce va funcţiona în directa subordine a Guvernului României şi va acorda sprijin investitorilor şi autorităţilor locale pentru realizarea de proiecte de dezvoltare pe fonduri de la Uniunea Europeană şi de la bugetul naţional.

Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situaţie dificilă. Din luna septembrie, peste 800 de angajaţi ai companiei, cei mai mulţi de la Termocentralele Mintia şi Paroşeni, au primit preavizele premergătoare disponibilizărilor. Complexul Energetic Hunedoara a solicitat anul trecut intrarea în insolvenţă, din cauza datoriilor de peste 1,2 miliarde de lei, înregistrate către furnizori şi către statul român. În prezent, circa 6.000 de oameni lucrează în cadrul CEH, la Termocentralele Mintia şi Paroşeni şi în exploatările miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan. Şi Societatea Naţională de Închideri de Mine in Valea Jiului va disponibiliza, în perioada următoare, peste 150 de persoane.

Articole recente