„Solutia pe scurt: Încheierea nr.60/19.10.2016 – Admite cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de debitorul CLUBUL SPORTIV PANDURII LIGNITUL TG JIU. În temeiul art.71 raportat la art. 66 din Legea nr.85/2014 . Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului CLUBUL SPORTIV PANDURII LIGNITUL TG JIU. În temeiul art.73 din Legea nr.85/2014; Numeşte administrator judiciar provizoriu CONSULTING COMPANY IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din lege cu un onorariu provizoriu lunar de 12000 lei, exclusiv TVA din averea debitoarei. În temeiul art.73 şi art 99 din Legea nr.85/2014; Dispune efectuarea de către administratorul judiciar a notificărilor prev. de art. 100 din lege, precum şi notificarea deschiderii procedurii creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi publicarea, pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă . În temeiul art.39 alin.2 din Legea nr.85/2014; Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar, iar în lipsa disponibilităţilor în cont se va utiliza fondul de lichidare. În temeiul art. 71 alin.2 din Lege anr.85/2014 Termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii este de 10 zile de la primirea notificării, iar termenul de soluţionare a opoziţiilor este de 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora. În temeiul art. 58 din Lege anr.85/2014 Fixează termen pentru depunerea primului raport la data de 09.11.2016. În temeiul art. 100 din Lege anr.85/2014; Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe la data de 23.11.2016 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la data de 07.12.2016. Fixează termenul pentru întocmirea şi publicarea tabelului definitiv la data de 21.12.2016, în cazul necontestării tabelului preliminar de crean?e . În temeiul art. 111 alin.2 din Legea nr.85/2014 Termenul pentru formularea contestaţiilor la tabelul de creanţe este de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar. În temeiul art.76 din Legea nr.85/2014 Dispune comunicarea prezentei sentinţe Judecătoriei Tg Jiu, în vederea aplicării prev. art. 75 din legea insolvenţei. Acordă termen de procedură la data de 18.01.2017 pentru analizarea primului raport întocmit de administratorul judiciar şi soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar de creanţe. Cu apel în termen de 07 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la sediul tribunalului. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 octombrie 2016, la Tribunalul Gorj.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 60/2016 19.10.2016”, se arată pe site-ul Tribunalului Gorj.
Pandurii a intrat în insolventa
- Advertisement -


