Activitatea CAS, dată peste cap

- Advertisement -

Activitatea Casei Județene de Asigurări de Sănătate este dată peste cap de către gorjenii care nu și-au plătit contribuțiile. Șefii instituției au fost nevoiți să suplimenteze numărul funcționarilor care calculează restanțele. Aceștia trebuie să predea în scurt timp dosarele către finanțiști.

De când Casa de Asigurări de Sănătate și Direcția Județeană a Finanțelor Publice lucrează pentru a recupera banii de la răuplatnici, activitatea în cele două instituții este una intensă. Primii care s-au plâns au fost șefii casei. Aceștia spun că au ajuns să mobilizeze mare parte din funcționarii instituției, pentru a-i depista pe gorjenii care nu și-au achitat contribuțiile. Daniel Bondoc recunoaște că subalternii săi abia mai fac față.

CAS Gorj are de recuperat sume foarte mari în special de la persoanele fizice autorizate, cum sunt taximetriștii, dar și de la alte categorii de contribuabili care ani la rând au uitat să cotizeze la sistemul public. Bondoc spune că despre o sumă exactă nu se poate vorbi deocamdată.

Câteva mii de dosare ale gorjenilor care nu și-au plătit contribuțiile trebuie să ajungă la finanțiști iar sumele ce urmează a fi recuperate sunt de ordinul miliardelor de lei vechi.

Articole recente