Comisia Europeană ar putea declanșa o procedură de infringement împotriva României, întrucât modificările aduse Legii energiei în Parlament sunt susceptibile că ar afecta concurența în piață, a declarat, pentru AGERPRES, Corina Popescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.

„Guvernul a trimis Parlamentului un punct de vedere în privința acestor modificări ale legislației. Există și o scrisoare din partea Comisiei Europene, care arată că prevederile sunt susceptibile că ar afecta concurența în piață, așa că riscăm declanșarea unei proceduri de infringement. Nu vrem să ajungem aici, dar este o decizie a Parlamentului”, a spus Popescu.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, 10 octombrie, reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, potrivit unui comunicat de presă al Camerei.
Legislativul aprobase, în iunie, mai multe modificări la Legea 123/2012 (legea cadru a energiei electrice și gazelor naturale), printre care și faptul că producătorii de energie pot încheia contracte între ei pentru a-și forma propriul mix de electricitate. Guvernul a transmis Parlamentului un punct de vedere în care afirmă că nu susține adoptarea acestei legi, iar președintele Klaus Iohannis a trimis legea spre reexaminare în Parlament pe 20 iulie, după ce a cerut și punctul de vedere al Consiliului Concurenței.
Potrivit lui Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, legea aprobată de Parlament ridică probleme legate de subvenționarea energiei scumpe, dar și de un posibil ajutor de stat, lucru indicat inclusiv de către Comisia Europeană. Mai exact, modificările ar avantaja producătorii de energie cu costuri mai mari, precum cei pe bază de cărbune, respectiv complexurile energetice Oltenia și Hunedoara, scrie Agerpres. Cel mai probabil, inițiatorii modificărilor legislative vor lua atitudine dupa acest anunt.


