Clasele de salarizare, motiv de dispută

- Advertisement -

Clasele de salarizare și sporul pe sâmbete sunt motivele din cauza cărora Contractul Colectiv de Muncă al angajaților Complexului Energetic Oltenia nu se va semna prea curând. Liderii de sindicat nu acceptă propunerea administrației de a reduce sporurile pe sâmbete de la 100 % la 75%. Acceptă însă o compensare și cer mărirea sporului angajaților care lucrează în regim de lucru continuu.

Una dintre dispute se duce pe clasele de salarizare. În cadrul complexului sunt directori, dar și lideri de sindicat care primesc și câte 10 clase în plus față de maximum posibil. Asta înseamnă că există câțiva angajați privilegiați care primesc și 10 clase de salarizar în plus față de managerul general al societății.

Nici cu reducerea procentului de 100% acordat pentru sâmbete nu sunt de acord liderii de sindicat. Constantin Mitrescu, vicepreședintele FNME, a declarat că nu se va accepta sub nicio formă reducerea sporului pentru sâmbete, ci poate o compensare. Aceștia acceptă încasarea a 75% doar dacă administrația acceptă mărirea sporului de 5,5%, acordat angajaților care lucrează în regim continuu, cu 2 procente.

În aceste condiții semnarea Contractului Colectiv de muncă se va prelungi cu câteva zile.

Articole recente