Camelia Khraibani: „Nu am avut nicio implicare în modul în care au fost organizate examenele!”

- Advertisement -

Deputatul Camelia Khraibani a avut în această seară prima reacție privind dosarul șpăgilor de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. „Aflu cu surprindere din presa locală despre faptul că trebuie să mă prezint la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj,  pentru a fi audiată în dosarul angajărilor din 2012 de la Spitalul Județean Târgu-Jiu. Sunt nevoită să precizez că nu am avut nicio implicare în modul în care au fost organizate examenele respective și nu am insistat pe lângă vreo  persoană ca o alta să fie angajată pe unul din posturile scoase la concurs.Din acest motiv, nu am primit nicio citație de prezentare în fața procurorilor și sunt de-a dreptul străină de tot ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Județean Târgu-Jiu.De asemenea, îmi este greu să înțeleg de unde au apărut speculațiile și de ce se vrea ca numele meu să fie atașat acestui dosar. Sunt medic de 26 de ani și mi-am profesat această meserie cu demnitate și corectitudine, stând departe de tot ceea ce a însemnat sămânță de scandal. Acum, în Parlamentul României încerc să îmi aduc aportul pentru realizarea unor legi, care să ajute populația și nicidecum să umblu pe la parchet dând explicații în fața oamenilor legii”, a declarat Camelia Khraibani. Printre numele vehiculate a fost și al său. Urmărește declarația integrală a acesteia în cadrul jurnalului TV Sud, de mâine.

Articole recente