Primarul suspendat mai rămâne în arest

- Advertisement -

Judecătorii vor să-l lase în libertate, procurorii îl vor tot în arest! Nici nu a anunţat bine instanţa supremă că primarul suspendat al comunei Peştişani poate fi judecat în libertate, că procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au şi formulat recurs.  Florin Pavel va rămâne în Penitenciarul Rahova până când completul de cinci judecători va lua o decizie definitivă, în această săptămână.

Judecătorii de la instanţa supremă au anunţat astăzi că procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au formulat recurs împotriva eliberării lui Florin Pavel sub control judiciar. Avocatul acestuia speră ca şi completul de cinci judecătorii să-i admită cererea, întrucât, spune el, primarul nu reprezintă un pericol public. Dacă va scăpa de cătuşe, bărbatul de 44 de ani va trebui să respectie o serie de obligaţii.

În cazul în care ar fi pus în libertate în această săptămână, dacă ar încălca aceste măsuri, Florin Pavel s-ar întoarce imediat în arest. Primul termen în proces va avea loc pe 25 aprilie, fiind aşteptaţi toţi cei şase inculpaţi: Dian Popescu, fratele acestuia, Dumitru Pîrvulescu, Nicolae Isar, Dan Radu Floarea şi primarul Florin Pavel, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Articole recente