- Advertisement -
Senatorul Dian Popescu și deputatul Iriza Scarlat au prezentat, di nou, avantajele modificării Legii Energiei în comisia de specialitate din Senatul României. Și de această dată rezultatul a fost cel scontat, așa că proiectul merge mai departe spre votul din Senat. Potrivit presedintelui ALDE Gorj, Dian Popescu, legea ar putea intra la votul final în mai puțin de două luni. Aceste amendamente au fost întoarse de președintele Klaus Iohannis, după ce s-ar fi făcut presiuni la nivelul Guvernului de către traderii de energie.


