Bătaie mare pe posturile de registrator medical. Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a scos la concurs un număr de 18 posturi, peste 200 de persoane fiind interesate să ocupe un loc vacant. Medicii șefi de secție au solicitat organizarea acestui concurs, fiind necesară angajarea unor persoane care să le ușureze munca.
S-a încheiat selecția dosarelor pentru concursul de ocupare a posturilor de registrator medical. Din 212 aspiranți, doar 205 s-au încadrat să treacă în etapa următoare, aceea a examenului scris.
Proba scrisă se va suține pe 20 septembrie, fiind urmată pe 23 septembrie de cea a interviului.
Având în vedere numărul mare de candidați, a fost închiriată o sală din exteriorul instituției pentru a fi susținut examenul.


