Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor vine în sprijinul administrațiilor locale care doresc să acceseze fonduri pentru realizarea de investiții ce privesc reducerea poluării cu nutrienți. Pentru a fi puși în temă, primarii gorjeni au fost invitați astăzi la o întrunire unde au aflat cum pot accesa fonduri nerambursabile.
Edilii care au luat parte la eveniment au aflat care sunt proiectele pe care le pot depune pentru a accesa fondurile necesare pentru investiții.
Viceprimarul cu atribuții de primar din Drăguțești, Dumitru Ion Popescu, a lăudat inițiativa organizatorilor.
Principalul scop al proiectului este acela ca deșeurile provenite de la animale să nu mai fie aruncate la întâmplate, ci în locurile special amenajate.


