Măsuri de urgenţă în timpul anchetei legate de şpaga pentru angajare! Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a suspendat de astăzi toate concursurile aflate în derulare privind ocuparea unor posturi, pentru verificarea temeinică a acestora. Chiar dacă au recunoscut că au luat şi au dat mită la angajare, asistenta şi infirmiera obligate să nu părăsească ţara nu vor fi fi suspendate din funcţie, până la finalizarea anchetei.
Reţinerea pentru 24 de ore a Nadianei Olariu, şefa de la Departamentul de Resurse Umane, a afectat activitatea Spitalului de Urgenţă din Târgu-Jiu. Cel puţin asta susţine managerul unităţii, care a făcut astăzi primele declaraţii despre acest caz.
Tot de astăzi au fost suspendate toate concursurile pentru evitarea suspiciunilor.
Cât despre infirmiera şi asistenta reţinute pentru 24 de ore şi eliberate ulterior, managerul spitalului spune că vor lucra în continuare, până la verdictul instanţei.
Acuzaţiile în ancheta legată de şpăgile la angajare sunt de luare şi dare de mită. Asistenta Daniela Samoilă este acuzată că a primit sume de bani şi alte foloase pentru a favoriza ocuparea unor posturi de infirmieră şi îngrijitor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul aceleiaşi unităţi. Infirmiera a recunoscut că a dat şpagă pentru a obţine acest post. Banii ar fi ajuns ulterior la şefa de la Resurse Umane, Nadiana Olariu, care, în cursul lunilor octombrie 2012 – ianuarie 2013, ar fi primit de la asistentă şi de la alte persoane diverse sume de bani pentru a facilita angajarea în funcţiile de infirmier, asistent medical, brancardier şi îngrijitor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a diferitelor persoane.


