Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat că noul Consiliu de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia va fi numit în această săptămână. Nu este pentru prima dată când Grigorescu face un astfel de anunuț, ultima dată acesta afirmând că, până la 1 septembrie, CEO va avea un nou CS, lucru care nu s-a întâmplat. Andrei Maioreanu este singurul gorjean care are șanse să fie numit în structura de conducere din cadrul companiei energetice.
Victor Grigorescu a anunțat un nou termen pentru numirea noului Consiliu de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia. Ministrul Energiei spune că, până la finalul acestei săptămâni, noii supraveghetori vor fi numiți în funcții.
Grigorescu nu a dorit însă să spună numele persoanelor ce se vor regăsi în structura de conducere.
Andrei Maioreanu se află pe lista scurtă a Ministerului Energiei pentru a fi numit în funcția de supraveghetor la CEO.


