Ministerul Sănătății a demarat, încă din 2012, un program de testare gratuită Papanicolau, ca urmare a numărului prea mare de decese din cauya cancerului de col uterin. Acest program continuă și în acest an, iar femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani pot să solicite această analiză, având nevoie doar de o trimitere de la medicul de familie.
Cancerul de col uterin fiind o boală care nu prezintă simptome, Ministerul Sănătății a demarat un program prin care se pot efectua testări gratuite, motivând femeile să își facă acest control prin care pot depista boala.
Conform prevederilor legale ale acestui program, pacientele trebuie să se încadreze în intervalul de vârstă 25 – 64 de ani, să nu aibă un diagnostic confirmat de cancer de col uterin și să nu fi beneficiat anterior de o testare în cadrul programului. Reprezentanții DSP Gorj spun că se așteaptă ca, în acest an, să fie testate peste 4 000 de femei.
Statisticile privind cancerul de col uterin sunt dramatice. Astfel, în Europa 30.000 de femei mor anual din cauza acestei boli, iar România se situează pe primul loc în topul incidenței și a mortalității. În primele șase luni ale anului 2016, nouă femei din județul nostru au pierdut lupta cu cancerul de col uterin.


