Smochinul, pomul care i-a făcut celebri în toată România pe sârbii din Şviniţa, sărbătorit cu un festival. Alături de sute de turişti, localnicii s-au bucurat de recolta bună şi de calitate. Oaspeţii au fost aşteptaţi cu cea mai bună ţuică de smochină, dar şi cu renumita dulceaţă a gospodinelor.
La Şviniţa, sătenii se întrec an de an în prepararea rachiului de smochină. Reţeta nu este grea, însă secretul produsului este ca fructele să fie coapte şi zemoase.
Calitatea băuturii nici nu poate fi pusă la îndoială. Un cumpărător este convins că preparatul întrece până şi whisky-ul.
Iar dacă domnii au avut grijă de distileria de ţuică, nici doamnele nu s-au lăsat mai prejos şi s-au ocupat de pregătirea dulceţii. Şi aici, preparatul a fost o mică operă de artă.
Cu ocazia festivalului, sătenii au făcut şi vânzare.
Dacă un borcan de 500 de grame de dulceaţă s-a vândut cu 15 lei, un litru de ţuică a costat nu mai puţin de 50 de lei.


