Școlile din Gorj sunt conduse de directori care și-au câștigat posturile prin detașare de la Ministerul Educației.Interimatul acestora va dura până la finele lunii august , când ministerul va decide dacă directorii vor obține postul prin concurs sau tot ca urmare a unei detașări.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Gorj susțin că un singur director din cei aproximativ 200 ocupă postul de conducere în urma unui concurs. Este vorba de directorul Grupului Școlar Industrial Bâlteni, însă și contractul acestuia va expira în luna aprilie. Inspectorul Școlar General al ISJ Gorj , Ion Ișfan spune că cel mai probabil și în acest caz se va merge pe interimatul celui aflat în funcție până la sfârșitul anului școlar.
În privința conducerii unităților de învățământ gorjene în anul școlar următor, Ion Ișfan a afirmat că Ministerul Educației va lua o decizie până la finele lunii următoare. Cel mai probabil se va merge tot pe numiri prin detașare în interesul învățământului. Nici cei 22 de inspectori școlari nu au susținut concurs, fiind numiți la fel ca și directorii prin detașare de la Ministerul Educației. Inspectorii generali ai inspectoratelor școlare din toată țara vor participa pe 7 februarie la o ședință de instruire ce va avea loc la Colegiul Național ,, Sfântul Sava ,, din capitală.


