Liderii partidelor vor pune condiții pentru cei care doresc sa fie pe listă la alegerile parlamentare. De exemplu: liberalii vor de la candidați un eseu în care sa spună de ce își doresc să devină senatori sau deputați; Traian Băsescu vrea de la cei din PMP să îndeplinească o condiție. Să fi prestat muncă din care să fi câștigat bani cinstiți. Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, are alte așteptări. Acesta afirmă că vrea de la viitorii parlamentari să vină cel puțin două zile și jumătate pe săptămână la serviciu.
Încă nu s-a stabilit data exactă care vor fi organizate alegerile, existând unele dispute. PSD vrea alegeri în noiembrie, pe cand liberalii spun că vor fi organizate în luna decembrie.


