Noul Consiliu de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia va fi anunțat săptămâna viitoare. Declarația îi aparține vicepreședintelui FNME, Constantin Mitrescu, care a primit asigurări în acest sens de la vicepremierul României, Costin Borc. Ministerul Energiei are o listă scurtă formată din 8 persoane din care trebuie să aleagă viitorii 5 membri ai CS-ului. Andrei Maioreanu este singurul reprezentant al județului Gorj care are șanse să se regăsească în structura de conducere a companiei energetice.
Liderii de sindicat din cadrul FNME care au mers la Bucureşti pentru a discuta cu Ministrul Energiei și cu Costin Borc au primit asigurări că noul Consiliul de Supraveghere va fi numit săptămâna viitoare.
Și deputatul ALDE Gorj, Scarlat Iriza, i-a cerut informații premierului României, Dacian Cioloș, cu privire la noul Consiliu de Supraveghere.
Andrei Maioreanu este singurul reprezentant al județului Gorj care are șanse să se regăsească în noul CS.


