Microbuz cu elevi, lovit de un bolid

- Advertisement -

Un microbuz plin cu elevi a fost implicat, aseară, într-un accident rutier, soldat cu victime. Vinovat de incident este un tânăr, de 24 de ani,din comuna Stejari, care circula cu viteză.În urma coliziunii, patru minore au fost rănite, dar și pasagerul din autoturism. Șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Evenimentul s-a produs aseară, în jurul orelor 21.00, pe raza localității Dănciulești. Microbuzul încărcat cu elevi se întorcea de la Zilele Comunei Bustuchin, când la un moment dat un autoturism s-a oprit direct în el.

În urma coliziunii, cinci pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre patru minore, una de 10 ani, două de 12 și alta de 14 ani, de la Școala Generală ,,Cornelius Radius” din Rădinești, și un tânăr, de 18 ani, pasager în dreapta șoferului care circula cu viteză. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ.

Medicii de pe Ambulanță au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului. Elevele nu au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, ci au fost transportate la Spitalul din Craiova.

Articole recente