Unde-i lege, nu-i tocmeală! Nici nu au intrat bine în vigoare modificările legislative că au şi apărut mopediştii care n-au permis de conducere. Patru tineri din Gorj s-au ales cu dosar penal, după ce au luat în glumă Noul Cod Rutier! Unul dintreei a fost prins în ilegalitate ziua-n amiaza mare, iar fapta l-ar putea trimite direct după gratii.
Patru gorjeni au ignorat modificările legislative care au intrat în vigoare pe 19 ianuarie, fiind prinşi de polițiști pe mopeduri fără să aibă carnetul de şofer.
Printre cei prinşi pe picior greşit s-a numărat şi un tânăr de 29 de ani, din oraşul Novaci, care a fost prins sâmbătă, ziua-n amiaza mare, în timp ce se plimba cu mopedul, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Cei care au deja permis pentru categoria B pot conduce liniştiţi mopedurile şi ATV-urile, fără să mai fie nevoie să susţină un nou examen. Cei care n-au însă carnet de şofer şi sunt prinşi pe mopeduri și ATV-uri riscă să stea până la cinci ani după gratii, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. În județul Gorj există acum 14 școli de șoferi autorizate, iar polițiștii rutieri le recomandă celor care vor să conducă mopede fie să obțină orice alt permis de conducere, fie să aștepte până când școlile se vor autoriza.


