„Pandurii Târgu Jiu a perfectat un nou transfer, cel al fundaşului central Jordy Buijs din Olanda. Președintele Narcis Răducan a anunțat în această seară că jucătorul olandez a semnat un contract pentru un an cu clubul Pandurii, cu opțiune de prelungire.
Fundașul de 27 de ani, monitorizat de mai mult timp de clubul Pandurii, a debutat la Feyenoord Rotterdam în 2007, acolo unde a efectuat şi junioratul. În 1995 a fost convocat la naţionala Under 17 ani a Olandei participând la Campionatul European, atunci când Olanda a ajuns în finală, acesta înscriind golul victoriei din semifinala cu Italia. A participat de asemenea cu naţionala Under 17 la Campionatul Mondial din Peru unde Olanda a ocupat locul trei. A fost apoi component al loturilor naţionale Under 18 şi Under 19 ale Olandei, totalizând 29 de prezențe la echipele naționale de tineret și juniori. Ca senior a jucat pentru Feyenoord din 2007, fiind apoi împrumutat la De Graafschap unde a evoluat până în 2011. În perioada 2011 -2014 a jucat pentru NAC Breda iar din 2014 până în 2016 la Hereenveen, la începutul acestui an fiind transferat de Roda JC Kerkrade”, anunță site-ul echipei.
Un nou transfer la Pandurii
- Advertisement -


