Liberalii vor avea președinte la filiala municipală în cel mult două săptămâni. Declarația îi aparține lui Gheorghe Pecingină, care spune că, în momentul de față, se face o analiză atentă a persoanelor care și-au exprimat dorința de a prelua frâiele organizației. După demisia lui Octavian Lupulescu din funcție, conducerea interimară PNL Târgu Jiu a fost preluată de Dan Vâlceanu, cel care conduce și organizația județeană.
Gheorghe Pecingină a spus că întârzierea numirii unui nou președinte la PNL Târgu Jiu se datorează faptului că mai mulți colegi sunt în vacanță.
Pecingină a mai precizat că, în maximum două săptămâni, filiala de la Târgu Jiu va avea președinte.
Numele lui Marcel Romanescu a fost vehiculat tot mai des în ultimul timp pentru șefia organizației.


