Lucrările la cartierul low-cost din Craiova au fost reluate. Firma chineză şi-a achitat datoriile către frunizori și muncitorii au revenit pe șantier. Astfel, investiția chineză va fi dusă la bun sfârșit.
Firma chineză va construi în Craiova un cartier de 35 de blocuri, cu câte 10 etaje şi penthouse în formă de pagodă. Pe strada Caracal din Craiova vor fi construit peste 1.800 de locuinţe care vor fi grupate pe mai multe categorii pe o suprafaţă de 182.000 de metri pătraţi.O perioadă de timp lucrările au fost sistate, însă edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunţat că firma care se ocupă de investiţie şi-a achitat toate datoriile.
Apartamentele cu 2 camere vor avea o suprafaţă cuprinsă ȋntre 65-76 de metri pătraţi, iar preţurile vor fi cuprinse ȋntre 29.000 – 37.000 de euro, iar apartamentele cu 3 camere au suprafeţe cuprinse ȋntre 99 – 129 de metri pătraţi, iar preţul este între 44.000 până la 57.000 euro. Un penthouse va fi situat la ultimul etaj şi va avea o suprafaţă cuprinsă ȋntre 140 şi 200 de metri pătraţi. Proiectul presupune o investiţie de 35 de milioane de euro, finanţare pe care compania constructoare a obţinut-o de la Banca de Dezvoltare a Chinei. Cartierul chinezesc va fi dotat cu piscină, farmacii, grădiniţă, centre comerciale, parcări, chiar şi supraetajate.


