Fermierii din patria lubenițelor, Dăbuleni, susțin că zvonurilor conform cărora pepenii verzi sunt injectați cu substanțe periculoase, le-au afectat grav imaginea și vânzările. Oamenii susțin că prețul a scăzut la jumătate din această cauza, iar de câștigat de pe urma acestei situații au avut doar speculanții și marile magazine.
Dorel Măricuțoiu este unul dintre agricultorii din Dăbuleni care a avut de suferit din cauza zvonurilor apărute pe piață. Fermierul susține sus și tare că în momentul în care se injectează un pepene verde se observă cu ochiul liber.
Fermierii din Dăbuleni susțin că au ajuns să își vândă marfa pe nimic, iar în momentul de față kilogramul de pepene verde este la jumătate față de începutul lunii.
Odată pepenii injectați, se modifică iar culoarea semințelor devine albă. Injectarea lubenițelor în Europa este interzisă, iar substanțele folosite pot duce până la căderea părului.


