Zeci de tone de pepeni verzi, pleacă zilnic de pe câmpurile din sudul judeţului Mehedinţi către pieţele şi depozitele en gros din Timişoara la doar un leu kg. După un an în care vremea capricioasă le-a făcut destule probleme, cultivatorii de lubeniţă spun că producţia este totuşi bună. Oamenii se plâng însă de preţul foarte mic oferit de cumpărători, preţ care abia le acoperă munca şi investiţia.
La 23 de ani Mihai Nărămzoiu este unul dintre cei mai tineri cultivatori de lubeniţă din comuna Cujmir. După ce a terminat un liceu, tânărul nu şi-a găsit de lucru. Aşa că s-a gândit ca împreună cu fratele său să cultive cele trei hectare de teren pe care le deţinea familia cu lubeniţă.
Ca şi alţi cultivatori din localitate, tânărul îşi vinde pepenii proprietarilor de depozite en gros din Timişoara. Acolo primesc un leu pe kilogram, cu transportul lor cu tot.
Oamenii spun că preţul lubeniţei este mic şi pentru că piaţa este invadată de marfă din import, pe care românii o cumpără, chiar dacă este de o calitate mai proastă.


