Bac-ul continuă cu probele scrise

- Advertisement -

Astăzi s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de bacalureat şi s-a înregistrat şi primul incident. Un candidat ce susţinea proba la limba si literatura română la Colegiul Tehnic nr. 2 a fost prins în timp ce copia şi a fost eliminat . Timp de trei ore, candidații au avut de rezolvat trei subiecte. La ieșirea din sala de examen, o parte dintre ei au răsuflat ușurați, însă unii au fost dezamăgiți. La nivelul județului Gorj, peste 3000 de candidați susțin examenul maturității.

Febra examenul de bacalaureat continuă, în această săptămână, cu probele scrise. Astăzi s-a desfășurat examenul la Limba și literatura română.

O parte dintre absolvenții de clasa a XII-a au fost așteptați, până la ieșirea din sala de examen, de părinți și apropiați.

Trei ore au avut la dispoziție candidații înscriși la prima sesiune a examenului de bacalaureat să rezolve subiectele de pe foaia de examen.

Calendarul examenului de bacalureat continuă, mâine, cu proba la Limba și literatura maternă, pe 6 iulie cu proba obligatorie a profilului iar pe 8 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării. Afișarea rezultatelor se va face în data de 12 iulie. În aceeași zi, candidații vor putea depuse și contestații. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.

Articole recente