Actualul comisar șef al Gărzii de Mediu, Gheorghe Sanda, vrea să vrea să obțină postul de conducere definitiv. Acesta se pregătește de examenul ce va avea loc luna viitoare, însă concursul se anunță unul cu scântei. Fostul comisar, Ovidiu Ilie vizează și el aceeași funcție.
Fotoliul de comisar șef se numără printre cele mai disputate posturi de conducere din instituțiile deconcentrate. Cel care l-a deținut până în toamna anului trecut, Ovidiu Ilie, nu s-a împăcat cu ideea că nu mai are sprijin politic și a început un război cu superiorii săi. El a contestat detașarea la Vâlcea și a avut inițial câștig de cauză, însă a pierdut apoi postul de la Gorj, care i-a revenit din nou lui Gheorghe Sanda. Acesta din urmă e hotărât să obțină funcția prin examen.
Examenul este programat pentru data de 20 februarie la București, iar printe cei care ar putea participa se numără și Ovidiu Ilie. Lui Sanda nu îi este teamă de o eventuală competiție cu acesta și spune că tot ce știe despre colegul său e că s-a îmbolnăvit.
Schimbări au avut loc și la vârful Gărzii Naționale de Mediu. Comisarul general adjunct, Ion Tudor, și-a pierdut postul însă e în cărți pentru a prelua conducerea secției județene a Drumurilor Naționale.


