Pompierii din Olt au intervenit aseara, în comuna Iancu Jianu, pentru căutarea unei minore înecate în râul Olteț. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD, o autospecială de primă intervenție și o barcă. Fata a fost scoasă din apă, dar medicii nu au mai putut să o salveze.
Persoana care a apelat Numărul Unic 112 a anunțat că este vorba de doi copii, un băiat în vârstă de șapte ani și sora acestuia, în vârstă de noua ani, ulterior revenindu-se cu informația că băiatul a fost scos la mal de mama acestuia.
Militarii ajunși la fața locului au început imediat acțiunile de căutare, reușind, cu ajutorul accesoriilor de căutare-salvare să o găsească pe minoră și să o aducă la mal. Pacienta a fost preluată de echipajul SMURD, în stop cardio-respirator și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. În sprijin a fost solicitat și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță. Echipajele au resuscitat-o aproximativ o oră și 50 de minute, fără nici un rezultat insa. Medicul de pe ambulanță a constatat decesul minorei.


