Ședință cu scântei seara trecută la PNL Gorj! Conducerea partidului le-a cerut lui Victor Banța și Gheorghe Orzan să renunțe la mandatele de consilieri județeni, pentru că nu s-ar fi implicat suficient în campania electorală. De asemenea, Dan Vîlceanu a preluat conducerea interimară a organizației municipale, chiar dacă este și copreședintele PNL Gorj. Banța și Orzan au spus la unison că nu vor renunța la mandatele câștigate.
Tensiunile din cadrul PNL Gorj continuă și după terminarea alegerilor locale. Victor Banța și Gheorghe Orzan ar putea rămâne fără mandatele de consilieri județeni. Cei doi nici nu vor să audă însă acest lucru și spun că nu renunța la mandatele de consilieri județeni.
Dan Ilie Morega critică situația din PNL Gorj și spune că partidul s-a pedelizat.
Dacă cei doi nu vor renunța la mandate, nu ar fi exclus să fie dați afară din partid. Denisa Șuță și Ioan Dragu ar urma să-i înlocuiască în funcții pe cei doi. Tot seara trecută, liberalii au decis ca PNL Târgu Jiu să fie condus interimar de Dan Vâlceanu.


