Luis Popa va renunța la mandatul de consilier județean câștigat la alegerile locale. Social democratul afirmă că a discutat cu familia și a ajuns la concluzia că nu se poate împărți între locul de muncă pe care îl are în prezent și funcția de consilier județean. Conform listei PSD, Andrei Maioreanu va beneficia de locul lăsat liber de Luis Popa.
Luis Popa a decis să renunțe la mandatul de consilier județean chiar înainte de prima ședință. Social democratul și-a explicat decizia.
Andrei Maioreanu va beneficia de retragerea lui Luis Popa și va începe al treilea mandat de consilier județean.
Maioreanu a mai precizat că va acorda o atenție deosebită Complexului Energetic Oltenia în al treilea mandat de ales județean.


