Lista cu beneficiarii ANL

- Advertisement -

Edilii târgujieni lucrează la lista cu cei 160 de tineri care vor primi locuințe ANL. Informațiile vor fi afișate în scurt timp pe pagina de internet a instituției, însă repartizarea propriu-zisă va fi făcută abia peste două luni. De vină e lipsa utilităților.

Municipalitatea trebuia să stabilească lista cu beneficiarii garsonierelor și apartamentelor ANL din zona Narciselor încă de anul trecut. Edilii au amânat momentul pentru că utilitățile, precum canalizarea sau rețeaua de gaze naturale, nu sunt finalizate. Chiar și așa ei spun că lista cu numele beneficiarilor e aproape gata.

Reprezentanți primăriei vor înmâna cheile locuințelor abia prin luna martie, și asta dacă utilitățile vor fi gata. Ei speră ca tot atunci să se repartizeze și cele 112 locuințe sociale din cele două locații, Narciselor, respectiv, Ciocârlău, lângă târgul de haine vechi.

Numărul locuințelor e incomparabil mai mic decât cel al solicitărilor venite de la târgujieni, însă există proiecte pentu noi blocuri ANL. Lista nu va fi însă una definitivă, cei care se consideră nedreptățiți pot depune contestații.

Articole recente