Numirea lui Andrei Maioreanu in Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia ar fi o decizie buna, in opinia lui Dumitru Pârvulescu, presedintele FNME. Acesta sustine ca, spre deosebire de altii, Maioreanu este un om al sistemului, care cunoaste problemele din companie, dupa ani de munca la Cariera Rosia. Pana la sfarsitul acestei luni, Ministerul Energiei va numi Directoratul si Consiliul de Supraveghere la CEO.
Invitat la Gorjul în Direct, Dumitru Pârvulescu a declarat că Andrei Maioreanu cunoaște bine problemele cu care se confruntă CEO și de aceea ar fi oportună numirea sa în Consiliul de Supraveghere al companiei.
Maioreanu a declarat că așteaptă decizia Ministerului Energiei după etapele parcurse, iar după aceea, dacă va fi selectat pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere, îi asigură pe cei din companie că problemele din sistem vor reprezenta o prioritate pentru el.
În prezent Andrei Maioreanu este director adjunc la Hidroserv București. Acesta a participat la concursul organizat de firma care se ocupă cu selectarea Consiliului de Supraveghere și a Directoratului Complexului Oltenia. Se pare că Maioreanu a obținut un punctaj care il încurajează să spere la un mandat în CS ul companiei.


