Social democrații gorjeni cer demisia managerului interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică. Motivul este reprezentat de disponibilizările anunțate la compania energetică în următorii ani. PSD Gorj nu a avut însă aceeași atitudine și pe timpul fostului manager, Laurențiu Ciurel, atunci când au fost făcute disponibilizări la compania energetică.
Purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Bordușanu, a fost cea care i-a cerut demisia lui Laurențiu Ciobotărică în numele partidului.
Întrebată de ce organizația PSD nu a avut aceeași reacție și pe timpul lui Laurențiu Ciurel, Bordușanu a încercat să ofere o explicație.
2133 de persoane au părăsit Complexul Energetic Oltenia la ultima restructurare făcută de Laurențiu Ciurel, însă atunci PSD Gorj nu a solicitat demisia acestuia din funcție.


