- Advertisement -
Începând cu data de 1 mai,o dată cu creșterea salariului minim brut de la 1.050 de lei la 1.250 de lei,amenzile primite de conducătorii auto pentru încălcarea regulilor de circulaţie s-au majorat. Astfel,de ieri, punctul de amendă a crescut de la 105 de lei la 125 de lei.Prin această creştere, cea mai mică amendă este 250 de lei, faţă de 210 cât era până acum, iar cea mai ridicată amendă ajunge la 12.500 de lei,scrie Mediafax. Potrivit Codului Rutier, amenzile pentru abaterile la regulile de circulaţie se calculează de la două puncte de amendă în sus.Astfel,pentru șoferii care depăşesc cu puţin viteza legală, amenda este echivalentul a trei puncte.În aceasta situație,sancţiunea a crescut de la 315 lei la 375 de lei. Pentru conducătorii auto care sunt prinşi fără centura de siguranţă, amenda ajunge tot la 375 de lei, faţă de 315, iar în cazul conducătorilor auto prinşi că au consumat băuturi alcoolice și se află la volan, amenda se ridică chiar şi la 2.500 de lei.


