Parlamentarii de Gorj nu par încântați de propunerea reducerii drepturilor acestora. Dacă se va aproba, aleșii din Parlament vor rămâne fără bani de cazare, benzină sau cu diurne reduse.
Parlamentarii de Gorj, în principal ai Uniunii Social Liberale, par să fie înțelegători atunci când vine vorba despre propunerile discutate de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, cu liderii de grup. Până la un moment dat însă! Întrebat ce crede drespe aceste tăieri, Vasile Popeangă susține că sunt necesare ajustările în condițiile în care bugetul alocat camerei este la nivelul celui de anul recut, dar nu este de acord să-și repare singur mașina.
La reduceri bugetare se așteaptă și senatorii. Senatorul de Gorj, Toni Mihail Greblă, a declarat că speră ca formula găsită în cazul lor, să nu afecteze activitatea Senatului.
Propunerea avansată a fost de a se elimina cazarea deputaţilor la hotel, astfel încât aceştia să stea cu chirie, situaţie în care s-ar face economii semnificative, întrucât pentru chiria unui deputat Camera achită 3.500-3.800 de lei. O altă propunere a fost aceea de diminuare sau tăiere a diurnelor deputaţilor, care sunt în acest moment de 1,2% din valoarea indemnizaţiei. Nedecontarea carburanţilor folosiţi la maşinile deputaţilor a reprezentat o altă propunere luată în calcul, aceasta fiind comasată cu propunerea ca aleşii să achite din banii lor contravaloarea întreţinerii şi reparaţiilor maşinilor.


