Rudele unei bătrâne care susţine că a fost bătută de un tânăr, care a vrut să o violeze, cer arestarea agresorului. Fapta a fost comisă la începutul lunii aprilie, iar familia septuagenarei se teme că acesta ar putea oricând să intre din nou peste femeie în casă, motiv pentru care s-a oprit astăzi direct la şeful poliţiei gorjene, pentru a-i cere ajutorul.
Fiica bătrânei de 78 de ani, din comuna Stejari, a venit tocmai din capitală pentru a se asigura că cel care a vrut să-i batjocorească mama nu va scăpa nepedepsit. Femeia susţine că victima agresorului de 32 de ani a rămas cu traume în urma tentativei de viol. Aceasta este deranjată de faptul că bărbatul s-a internat în spital pe motiv că are ar avea probleme psihice, doar ca să scape basma curată.
Fiica victimei a mai declarat că agresorul a vrut să o omoare pe bătrâna de 78 de ani.
Aceasta a mers astăzi în audienţă la şeful poliţiei gorjene. Oamenii legii i-au spus că bărbatul este internat la spital. Rudele bătrânei vor însă să-l vadă în puşcărie.
Anchetatorii au dubii cu privire la discernământul bărbatului acuzat de tenativă de viol, motiv pentru care au dispus internarea acestuia într-o unitate medicală, pentru efectuarea expertizei psihiatrice. În funcţie de rezultat, daca se stabileşte că acesta a avut discernământ, poate fi tras la răspundere penală.


