Sătenii comunei Cătunele și nu numai vor putea merge începând cu această vară la SPA. De asta îi asigură edilul Florin Țuilă, prin sprijinul căruia un investitor a reușit să achiziționeze un teren pentru realizarea unui Complex de ștranduri și Spa în zona Lupoaia.
În comuna Cătunele, edilul local a reuşit să atragă anul trecut un investitor care va realiza aici un Complex SPA ce va fi deschis publicului atât vara cât şi iarna. Loredana Roncea, administratorul firmei, a achiziționat 70 de arii de teren în zona Lupoaia pentru realizarea investiției. Valoarea acesteia se ridică la 35 de miliarde lei vechi și va cuprinde doua ștranduri, unul pentru adulți și altul pentru copii, și centrul Spa propriu-zis.
Primarul Florinel Țuilă, consideră investiția bine venită pentru locuitorii comunei Cătunele, dar și pentru cei din tot județul, care se vor putea relaxa la cel mai modern SPA din județ. De asemenea, edilul este încântat de faptul că la bugetul localității vor fi atrase fonduri suplimentare.


