Marian Rotaru va da un chef de adio când va fi dat afară din PSD. Alesul de la Lelești a declarat că nu mai vede de ce ar putea fi acuzat acum după încheierea alegerilor, dar nici nu suferă foarte tare dacă pleacă. Distracție plăcută, îi urează Ion Călinoiu.
Invitat în cadrul unei emisiuni, Marian Rotaru a declarat că nu vede care mai sunt motivele pentru care să fie dat afară din PSD. Acesta a depus o cerere de excludere înainte de alegerile parlamentare, însă i s-a respins sub pretextul că nu există motive. Acum discuția este reluată, însă de conducerea PSD, nu de primar. Întrebat ce va face după ce va fi dat afară, Rotaru a declarat că va da chef.
Distracție plăcută! Asta i-a urat Ion Călinoiu, președintele executiv al Partidului Social Democrat de la Gorj, care a recunoscut că va vota pentru excluderea alesului de la Lelești.
Marian Rotaru este pe lista neagră a Partidului Social Democrat, a cărui excludere va fi mâine suspusă votului Biroului Permanent Județean a social democraților de la Gorj. Acesta este acuzat că în timpul alegerilor parlamentare, s-a afișat cu candidații de la alte partidle politice, înafară de USL.


