Tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici

- Advertisement -

Direcția Publică de Protecție Socială Târgu-Jiu vine și în acest an, în pragul Sărbătorilor Pascale, în sprijinul persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici. 1269 de persoane din Tg Jiu vor primi tichete sociale de sarbatori, valoarea fiecăruia dintre acestea fiind de 30 de lei. Alte 120 vor beneficia de o masă asigurată de cantina socială.

Cererile pentru acordarea tichetelor sociale au fost depuse la Directia Publică de Protecție Socială, pană la data de 15 aprilie. Pot beneficia de acestea persoanele care nu au venituri sau al căror venit pe membru de familie nu depășește 300 de lei. Valoarea fiecărui tichet social este de 30 de lei.

Directia Publică de Protecție Socială Târgu-Jiu acordă anul acesta, de Paşte, 1269 de tichete sociale. Dintre acestea 544 vor fi acordate persoanelor care se află deja în evidenta DPPS cu ajutor social, iar de restul de 725 de tichete vor beneficia alte pesoane cu venituri foarte mici și care au depus o cerere in acest sens.

Tichetele se vor putea ridica de la sediul Directiei Publice de Protecție Socială începand de vineri 22 aprilie.

Un număr de 50 de persoane din municipiul Tg Jiu cu o situație economica precara se vor bucura si de pachete cu alimente specifice Sărbătorilor Pascale, fiecare pachet avand o valoare de 167 de lei. Aceste pachete vor fi distribuite pe data de 26 aprilie.

Și asistații de la cantina de ajutor social se vor putea bucura de mese tradiționale de Paște, Directia de Protecție Socială avand pregatite pentru ei un numar de 120 de porții de mancare.

Articole recente