Fostul consilier judeţean, Alin Simota, a fost condamnat, într-un nou dosar penal la şase luni de închisoare, după ce în 2014, a primit doi ani cu executare pentru conflict de interese. Afaceristul din Petroşani a fost judecat, de data asta, pentru instigarea la abuz în serviciu, după ce a determinat un poliţist să schimbe traseul maşinii în care era transport ca şi arestat preventiv, pentru a se întâlni cu familia.
Alin Simota a fost condamnat, în 2014, la 2 ani de închisoare cu executare pentru conflict de interese, iar în decembrie 2015, a fost eliberat printr-o decizie a Judecătoriei Deva, decizie care a fost desfiinţată de către Tribunalul Hunedoara, afaceristul urmând a fi reîncarcerat. Acest lucru nu s-a mai întâmplat pentru că Simota a dispărut de la domiciliu şi este dat în urmărire generală .
„Alin Simota a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră, pentru că nu a fost găsit la domiciliu sau în alte locuri pentru pentru a putea fi pus în aplicare mandatul emis de instanța de judecată. De asemenea, se fac demersurile pentru ca acesta să fie dat în urmărire internațională”, Bogdan Nițu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
În urmă cu câteva zile, Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat pe fostul consilier judeţean la şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu pentru determinarea poliţistului Ioan Sebastian Lupea să-l favorizeze, pe când era arestat preventiv, şi să-l transporte cu maşina poliţiei pentru a se întâlni cu familia.
Decizia judecătoriei Alba Iulia poate fi atacată cu apel.


