Scandal într-un bar din Bâlta, urmat de împușcături

- Advertisement -

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Arcani, i-a amenințat cu pistolul pe doi bărbați din Runcu, iar ulterior a tras și două focuri de armă în plan vertical. Scandalul a pornit sâmbătă noaptea, într-un bar din comuna Runcu. După un schimb dur de replici în local, cu alți doi clienți în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, tânărul a început să-i urmărească. În trafic, la o distanță de aproximativ 150 de metri de bar, a vrut să-i sperie și a tras două focuri de armă.

646x404Ulterior a fost sesizată Poliția, iar după o zi întreagă de audieri, procurorii din Târgu-Jiu au decis aseară ca suspectul, Constantin Cosmin Tivig, să fie cercetat în libertate. În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit că nu avea autorizație pentru a folosi pistolul neletal, cu gaz iritant lacrimogen, care fusese adus ilegal din Germania. Bărbatul de 27 de ani este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

 

 

 

Articole recente