Firma de construcţii pentru care lucra gorjeanul mort ieri în accident de muncă a fost amendată cu 48.000 de lei. Inspectorii ITM Mehedinţi au constatat,că muncitorul decedat, Stelian Neagoe, nu avea un contract de muncă activ în momentul producerii accidentului.
ITM Mehedinţi a aplicat miercuri amenzi în cuantum de 48.000 de lei firmei de construcţii din Bucureşti, care efectuează lucrările de canalizare pe tronsonul unde un muncitor a murit acoperit de pământ la Drobeta Turnu Severin. Mai exact, în cazul lui şi al unui alt coleg, care a fost salvat de pompieri, abia astăzi, după producerea accidentului, firma angajatoare le înregistraseră contractele de muncă, cu începere din data de 17 martie. În cazul maistrului, şi el surprins de malul de pământ, contractul de muncă este înregistrat din luna decembrie 2015.
Miercuri dimineaţă, trei muncitori au fost surprinşi de un mal de pământ la Drobeta Turnu Severin, în timp ce efectuau lucrări de canalizare într-un cartier nou din municipiu. Doi bărbaţi au fost scoşi în viaţă de pompieri, dar unul a decedat.
Toţi trei sunt din satul Bustuchin, judeţul Gorj şi, potrivit declaraţiilor colegilor lor de muncă, munceau la Drobeta Turnu Severin de o saptamana.


