Umiliți de portughezi

- Advertisement -

Disperare fără margini printre zeci de români plecați să muncească în Portugalia prin programul EURES, preselecție desfășurată de AJOFM Neamț. Pe lângă moldoveni, zeci de olteni din Gorj si Olt au fost păcăliți de angajatorul portughez. Oamenii spun că azi-noapte au fost lăsați cu bagajele în câmp, iar familiile, soț și soție, au fost separate de angajatorii portughezi.

După preselecția de acum câteva luni, zeci de români au luat calea Portugalie pentru a munci pe un salariu, teoretic, mai bun ca în țară. Azi noapte însă, după o călătorie obositoare de trei zile, muncitorii au avut parte de un adevărat șoc.

Bărbații stau înghesuiți câte șase în containere, iar femeile au dormit pe jos pentru că li s-au pus la dispoziție paturi rupte sau de copii. Mai mult, nu li se facilitează accesul spre magazine de unde să-și cumpere mâncare.

Nici salariile promise nu sunt cele despre care li s-a spus la Neamț. Astfel, din maximum 1100 de euro, cu ore suplimentare, portughezii le-au spus ca nu vor fi platiți cu mai multe de 530 de euro din care să-și plătească și mâncare.

Reprezentanții AJOFM Neamț nu își asumă nicio responsabilitate.

Majoritatea celor prezenți ar vrea să se întoarcă în țară dar sunt izolați și abandonați și de autoritățile române.

Articole recente